Urmează un nou lockdown în România? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor cetățenilor. După noul record de infectări și decese din cauza coronavirusului, Nelu Tătaru că în momentul de față nu este luată în calcul această măsură.
”Nu urmărim şi nu cred că vom avea un lockdown, dar noi va trebui, fiecare dintre noi, prin componenta noastră pe care o putem aduce prin acest efort, să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona acest lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală. Este şi o parte a populaţiei civile. Sunt nişte reguli care trebuie respectate.
Depinde foarte mult ce înseamnă acel prag de 10.000, dacă acel prag de 10.000 sunt simptomatici, sunt izolaţi, sunt carantinaţi sau dacă acel prag de 10.000 va colmata sistemul medical, atunci va fi diferit. Vom avea un număr de cazuri crescut, sper să nu fie o creştere mare, dar contextul în care trebuie să punem, nişte măsuri luate astăzi îşi vor face efectul în 14-28 de zile ca să putem continua acest efort, să mergem pe o scădere”, a declarat Nelu Tătaru.
Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 186.260 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 7.419 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.11.2020 (10:00) – 04.11.2020 (10:00) au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani.
138 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.